Fiecare inimă are soluția ei. Iată-le pe toate.

Când valva mitrală nu se închide corect, sângele curge înapoi în atriu și inima începe să se dilate. În multe dintre aceste cazuri valva proprie poate fi reparată în loc să fie înlocuită: se scurtează sau se repoziționează cordajele, se remodelează inelul valvular, se rezecă porțiunea prolabată. Intervenția se realizează endoscopic, prin câteva orificii între coaste, fără secționarea sternului. Pacientul își păstrează valva proprie și, în mod obișnuit, nu are nevoie de tratament anticoagulant permanent.

Operațiile clasice pe valvele cardiace presupun deschiderea sternului. Abordul endoscopic folosește, în locul acestei incizii, câteva orificii de câțiva centimetri între coaste, prin care se introduc camera video și instrumentele. Pentru pacient, diferența se vede în trei lucruri: durere postoperatorie mai redusă, absența restricțiilor legate de vindecarea sternului și o cicatrice aproape invizibilă. Structura pe care se lucrează și rezultatul funcțional urmărit rămân aceleași ca în chirurgia deschisă.

Disecția de aortă apare când peretele aortei se rupe pe stratul interior și sângele începe să circule între straturi. Este una dintre cele mai grave urgențe cardiovasculare. În funcție de segmentul afectat se realizează operația Bentall, cu înlocuirea valvei aortice și a rădăcinii aortei și reimplantarea coronarelor, operația Wheat, care păstrează rădăcina aortei, sau frozen elephant trunk cu proteză hibridă Thoraflex, prin care se tratează într-o singură intervenție un segment ce altfel ar necesita mai multe operații.

În boala coronariană, arterele care hrănesc mușchiul inimii se îngustează prin depuneri de aterom. Bypassul nu desfundă artera bolnavă, ci creează un traseu nou, care ocolește obstrucția. Se folosesc prioritar grefoane arteriale, inclusiv ambele artere mamare atunci când situația o permite, pentru că rămân permeabile mult mai mulți ani decât grefoanele venoase. Principiul revascularizării complete: fiecare teritoriu ischemic care poate fi grefat este grefat în cursul aceleiași intervenții.

Valva aortică biologică este implantată transcateter, în interiorul valvei native calcificate, de regulă prin artera femurală, fără deschiderea toracelui și fără oprirea inimii. Este alternativa la înlocuirea chirurgicală pentru pacienții cu indicație corespunzătoare. Alegerea între cele două nu este o chestiune de preferință, ci de indicație: intră în calcul vârsta, anatomia valvei și a aortei, riscul operator și afecțiunile asociate, iar decizia se ia în echipă multidisciplinară.

MitraClip și PASCAL sunt dispozitive introduse transcateter, care apropie foițele valvei mitrale și reduc regurgitarea. Nu înlocuiesc valva, o fac să se închidă mai bine. Aceste tehnici au fost dezvoltate pentru pacienții la care riscul unei operații clasice ar fi prea mare: vârstă înaintată, insuficiență de organ, intervenții cardiace anterioare. Anatomia valvei decide dacă un dispozitiv poate fi implantat cu rezultat bun.

TriClip și PASCAL aplică valvei tricuspide același principiu ca la mitrală: dispozitivul apropie foițele valvei și reduce regurgitarea, transcateter, pe cale venoasă. Regurgitarea tricuspidiană severă a fost mult timp o afecțiune fără soluție bună la pacienții fragili, iar aceste dispozitive au schimbat situația pentru o parte dintre ei. Indicația se stabilește prin ecocardiografie detaliată și tomografie.

Se adresează în special pacienților operați în copilărie pentru malformații congenitale, la care valva pulmonară sau conductul implantat anterior a degenerat în timp. Protezarea se poate realiza transcateter, evitând o reintervenție pe cord deschis, sau chirurgical, în funcție de anatomie. Redă toleranța la efort și protejează ventriculul drept.

Defectele septale atriale (DSA) și ventriculare (DSV) sunt comunicări anormale între cavitățile inimii, prezente de la naștere și descoperite uneori abia la vârsta adultă. Închiderea se poate face endovascular, cu un dispozitiv de tip umbrelă adus transcateter din vena femurală, sau chirurgical endoscopic, prin orificii mici între coaste. Aceleași două căi se aplică și în coarctația de aortă. Nu toate defectele necesită închidere: decizia depinde de dimensiune și de răsunetul asupra circulației pulmonare.

Proteza nu se implantează prin deschiderea abdomenului sau a toracelui, ci este introdusă prin arterele de la nivelul inghinal și poziționată în interiorul aortei, sub control radiologic. Se ancorează în segmentele sănătoase și exclude anevrismul din circulație, presiunea sângelui nemai acționând asupra peretelui slăbit. EVAR se adresează anevrismului de aortă abdominală, TEVAR aortei toracice, iar FEVAR anevrismelor situate în zona din care pornesc arterele renale și viscerale, cu proteze fenestrate uneori fabricate la comandă pe baza tomografiei pacientului. Avantajele: fără incizie mare, spitalizare mai scurtă, recuperare rapidă; contrapartida este urmărirea imagistică pe termen lung, cu controale periodice programate.

Placa de aterom din artera carotidă poate genera un accident vascular cerebral, prin fragmente care se desprind și migrează spre creier. Endarterectomia carotidiană constă în deschiderea arterei și îndepărtarea plăcii, cu refacerea peretelui: este o intervenție de prevenție, făcută pentru a evita un AVC, nu pentru a trata unul deja produs. La membrele inferioare, primul simptom este durerea în gambă la mers, care cedează la oprire; în stadii avansate apar durerea de repaus și leziunile care nu se vindecă, iar revascularizarea urmărește salvarea membrului, prin bypass aorto-bifemural, bypass femuropopliteu, aterectomie Jetstream sau reconstrucție CERAB.